Recenzie „Scenariul 4. Cal invizibil – 5 secunde” de Simona Vitizov
Bună cartea, cititori, oriunde v-aţi afla!
SCENARIILE DIN MINTEA NOASTRĂ
Cu toţii facem scenarii în cap înaintea unui eveniment. Ne pregătim, anticipăm, ajungem în momentul respectiv şi vedem, de fapt, că lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum le-am construit noi în imaginar. Unii numim acest lucru anticipare. Alţii, fabulări. Depinde de cât de creativi suntem în aceasta direcţie fiecare, nu? Aşa este şi cu cărţile pe care le citim. Nu pornim de la un scenariu şi vedem ce iese…
PLANURI PENTRU FERICIRE
„Dacă respect planul şi îmi fac amintiri frumoase, o să fiu fericită.” ( pag. 9 )
E ceea ce îşi impune sau crede personajul principal, Natalia. O „Făt-Frumoasă” care analizează şi întoarce pe toate părţile întrebări pe care ni le adresăm mulţi dintre noi: „ce am făcut eu greşit?”, ” cum pot fi fericit? Care a obosit după atâtea războaie interioare cu sinele.” Alege acum să fii fericită.” ( pag. 15 )
Asta ar trebui să facem cu toţii. Întotdeauna am simţit că un om fericit va simţi nevoia să dea din fericirea lui şi altora. Dar trebui să alegem ceea ce ne face pe noi să fim fericiţi. Nu pe ceilalţi. EU să conteze. Nu EI. Acest lucru îl realizează Natalia: că a încercat să-şi găsească fericrea prin ceilalţi în loc să se gândească la ea. Când devine conştientă de acest fapt, începe să-şi caute fericrea şi să şi-o însuşească.
FERICIREA ÎNCEPE CU NOI
La un curs de healing oferit cadou de o prietenă, Natalia îşi va găsi fericirea. Cititorul nu o va găsi pe a lui. Dar poate va începe căutarea proprie. Am parcurs paşii cursului ca şi cum aș fi fost acolo. O prietenă mi-a zis că va participa la un curs de yoga la mare. Am auzit de tabere de citit. Dar un curs de healing e atât de necesar multora dintre noi… Avem atâtea de vindecat… De iertat… De făcut pace… Aici, la acest curs, Natalia îl întalneşte pe Petru Pârvu. Şi tot aici începe şi cititul meu cu sufletul la gură al cărţii până la deznodământul poveştii care se înfiripă între cei doi.
O NATALIE ÎN FIECARE DINTRE NOI
Ne contopim cu Natalia, cu angoasele ei, cu frica ei de a fi fericită şi cu constanța ei de a-şi refuza dreptul la fericire. Sărim în sus de bucurie, ca mai apoi să cădem brusc în prăpastia disperării. Acestea sunt stările Nataliei şi totodată și ale noastre, uneori. Construită în 3 capitole: Depresia, Aventura şi Revolta, cartea îşi explică titlul spre sfârşit. Nu ştiu cum îl vor înţelege alţii. Eu am aşa o bătălie a cititorului pe care o port până ajung să înţeleg de ce a ales autorul titlul respectiv dintre mii de cuvinte… Eu l-am perceput astfel: sunt persoane dispuse să construiască scenarii, cu toţii așteptăm un înger salvator sau un ajutor de la divinitate care vine câteodată pe un cal invizibil (imaginaţi-vă că zâmbesc înţelegător). Şi că, uneori, sunt suficiente 5 secunde să schimbi ceva; din bine în rău sau din rău în bine.
FIŢI FERICIŢI
Am descoperit în „Scenariul 4. Cal invizibil – 5 secunde” o carte de citit pe îndelete. Ca o rugăciune. Ca o împăcare cu tine. Cu fragmente la care revii şi pe care încerci să le reţii, nu pentru că au sunat bine, ci pentru că le consideri că pot face parte dintr-o viitoare gândire sănătoasă. Abia după câteva întoarceri la copertă am descoperit „către fericire” ca şi când drumul acesta e ascuns cumva şi nu îl putem vedea de la inceput…
Căutaţi să fiţi fericiţi!
Multumesc, Booknation!