Recenzie „Scenariul 4. Cal invizibil – 5 secunde” de Simona Vitizov

de Adriana Ionescu | iul. 12, 2022 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți

Bună cartea, cititori, oriunde v-aţi afla!

SCENARIILE DIN MINTEA NOASTRĂ

Cu toţii facem scenarii în cap înaintea unui eveniment. Ne pregătim, anticipăm, ajungem în momentul respectiv şi vedem, de fapt, că lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum le-am construit noi în imaginar. Unii numim acest lucru anticipare. Alţii, fabulări. Depinde de cât de creativi suntem în aceasta direcţie fiecare, nu? Aşa este şi cu cărţile pe care le citim. Nu pornim de la un scenariu şi vedem ce iese…

PLANURI PENTRU FERICIRE

„Dacă respect planul şi îmi fac amintiri frumoase, o să fiu fericită.” ( pag. 9 )

E ceea ce îşi impune sau crede personajul principal, Natalia. O „Făt-Frumoasă” care analizează şi întoarce pe toate părţile întrebări pe care ni le adresăm mulţi dintre noi: „ce am făcut eu greşit?”, ” cum pot fi fericit? Care a obosit după atâtea războaie interioare cu sinele.” Alege acum să fii fericită.” ( pag. 15 )

Asta ar trebui să facem cu toţii. Întotdeauna am simţit că un om fericit va simţi nevoia să dea din fericirea lui şi altora. Dar trebui să alegem ceea ce ne face pe noi să fim fericiţi. Nu pe ceilalţi. EU să conteze. Nu EI. Acest lucru îl realizează Natalia: că a încercat să-şi găsească fericrea prin ceilalţi în loc să se gândească la ea. Când devine conştientă de acest fapt, începe să-şi caute fericrea şi să şi-o însuşească.

FERICIREA ÎNCEPE CU NOI

La un curs de healing oferit cadou de o prietenă, Natalia îşi va găsi fericirea. Cititorul nu o va găsi pe a lui. Dar poate va începe căutarea proprie. Am parcurs paşii cursului ca şi cum aș fi fost acolo. O prietenă mi-a zis că va participa la un curs de yoga la mare. Am auzit de tabere de citit. Dar un curs de healing e atât de necesar multora dintre noi… Avem atâtea de vindecat… De iertat… De făcut pace… Aici, la acest curs, Natalia îl întalneşte pe Petru Pârvu. Şi tot aici începe şi cititul meu cu sufletul la gură al cărţii până la deznodământul poveştii care se înfiripă între cei doi.

O NATALIE ÎN FIECARE DINTRE NOI

Ne contopim cu Natalia, cu angoasele ei, cu frica ei de a fi fericită şi cu constanța ei de a-şi refuza dreptul la fericire. Sărim în sus de bucurie, ca mai apoi să cădem brusc în prăpastia disperării. Acestea sunt stările Nataliei şi totodată și ale noastre, uneori. Construită în 3 capitole: Depresia, Aventura şi Revolta, cartea îşi explică titlul spre sfârşit. Nu ştiu cum îl vor înţelege alţii. Eu am aşa o bătălie a cititorului pe care o port până ajung să înţeleg de ce a ales autorul titlul respectiv dintre mii de cuvinte… Eu l-am perceput astfel: sunt persoane dispuse să construiască scenarii, cu toţii așteptăm un înger salvator sau un ajutor de la divinitate care vine câteodată pe un cal invizibil (imaginaţi-vă că zâmbesc înţelegător). Şi că, uneori, sunt suficiente 5 secunde să schimbi ceva; din bine în rău sau din rău în bine.

FIŢI FERICIŢI

Am descoperit în „Scenariul 4. Cal invizibil – 5 secunde” o carte de citit pe îndelete. Ca o rugăciune. Ca o împăcare cu tine. Cu fragmente la care revii şi pe care încerci să le reţii, nu pentru că au sunat bine, ci pentru că le consideri că pot face parte dintr-o viitoare gândire sănătoasă. Abia după câteva întoarceri la copertă am descoperit „către fericire” ca şi când drumul acesta e ascuns cumva şi nu îl putem vedea de la inceput…

Căutaţi să fiţi fericiţi!

Multumesc, Booknation!

 

Despre schimbare...

„Oamenii au puterea să schimbe orice într-o clipă. Resursele de care avem nevoie să ne transformăm visurile în realitate sunt în noi și așteaptă ziua în care ne vom trezi și ne vom cere drepturile prin naștere.” – Tony Robbins

Am stat și am meditat foarte mult la noțiunea de „schimbare”, ce impact are aceasta asupra oamenilor și cum se produce? Dacă ar fi să împart schimbarea în două mari categorii, aș spune că schimbarea e de două feluri: aia bună și aia rea, evident. DEX zice că „schimbarea” este – „întorsătura care s-a produs la cineva sau la ceva spre ceva nou”, adică nu bun sau rău, ci nou.

Este interesant acest aspect, pentru că fiecare din noi în parte are percepția de bine sau de rău. Dar, cum spunea și Lazarev, ce putem defini noi ca „rău”, în plan energetic s-ar putea să fie „bun” și dă exemplul acela cu un om care și-a rupt piciorul cu o zi înainte de a avea un zbor foarte important, dar fiind în spital, l-a ratat și multe regrete l-au încercat. A aflat că avionul s-a prăbușit și toți oamenii au murit. Cumva, printr-o alchimizare, ceva „rău” ce i s-a întâmplat, a dus la ceva „bun” în termeni lumești. Și așa s-a produs schimbarea în omul acela. Numai el știe ce tip de schimbare s-a produs, dar ce e relevant și vreau să subliniez e durata necesară schimbării oamenilor.

De regulă, mulți spun că oamenii nu se schimbă, ca-n expresia „lupu-și schimbă părul, dar năravul ba”, alții afirmă că schimbarea se produce în timp, necesită timp și cât timp ți-a luat să dezvolți un comportament „rău”, tot atât ar lua să schimbi acel comportament într-unul „bun”. Dar, toate aceste gânduri m-au adus la două concluzii: oamenii se pot schimba, iar schimbarea nu trebuie să dureze, ci atunci când acea persoană a realizat și a crezut cu adevărat, schimbarea s-a produs instant. Revin la exemplul cu omul cu piciorul rupt. I-a luat ani de zile să realizeze că faptul că și-a rupt piciorul i-a salvat viața? Sau schimbarea în mintea și în celulele corpului lui s-a produs instant, fără măcar a analiza ceva sau a gândi? Pur și simplu, s-a întâmplat instant.

Și asta, mă duce la cel mai frumos și mai important exemplu, potrivit căruia, schimbarea, dorită și asumată, se produce instant. Și mi-am amintit de momentul în care, alături de Mântuitor pe cruce, se află de-a dreapta și de-a stânga lui, cei doi tâlhari. Și unul dintre ei, trece prin schimbarea asta instantă, de care vorbesc. A văzut situația în care se afla, a avut credință, și-a mărturisit păcatele desfășurate prin ochii lui de-a lungul întregii vieți, știind că o să moară, și a ales calea cea bună. Schimbarea s-a produs instant, de aceea îi și spune Mântuitorul că în ziua crucificării, vor fi amândoi în Rai.

Suntem făcuți a trăi împreună, a ne lega destine, a ne ajuta unii pe alții, dar dacă dorim să îi schimbăm pe cei din jurul nostru, după propriile percepții, după ce credem că e bine sau greșit, s-ar putea să nu ne convină adevărul. Și adevărul este că schimbarea unei persoane ține doar de ea însăși, iar dacă se întâmplă, se întâmplă instant. Fără a trebui să demonstreze ceva cuiva, nimănui. Încercând să-i schimbăm pe cei din jurul nostru după bunul plac, nu realizăm că transformă acea persoană într-o persoană lipsită de alegeri, într-o persoană constrânsă, căreia nu vom avea decât reproșuri de făcut, dacă „se abate de la tipar”.

Schimbarea nu se întâmplă nici în 10 ani sau 5 luni, nici atunci când batem din picioare, ca soțul să nu mai bea, copilul să nu mai fumeze și să ia 10 pe linie la școală, ca partenerul să te iubească sau să nu te mai înșele și așa mai departe. Dorința cu gânduri bune de altfel, de a schimba o persoană, „dorindu-i binele” este mascată de fapt de egoism și orgoliu, când ar trebui să fie marcată de susținere, respect și poate cel mai important și primordial lucru, iubire... pură, curată, adevărată.

Această iubire, mânată de dorința de a-l schimba pe cei la care ținem, trebuie să reziste, indiferent de rezultat. Dacă scade sau se diminuează, nu e decât o dragoste lumească, care, așa cum a venit, va și pleca și dorința de a-l schimba pe celălalt, nemaifiind din iubire, va fi datorată propriilor dorințe și așteptări, neîndeplinite, evident, dacă nu este conformă cu iubirea adevărată și necondiționată, care nu cere nimic în schimb. Și, pus în fața faptului împlinit, făcând acest exercițiu, că iubirea rămâne, indiferent dacă persoana pe care o dorim noi „să o schimbăm în binele nostru”, nu o face, iar iubirea rămâne la fel... ei bine, acest lucru devine Divin, energetic nu mai există posesivitate, egoism sau dorințe proprii, iar schimbarea... va apărea... instant.

Și mai este un aspect. Suntem stâpânii propriilor noatre vieți, iar atunci când în persoana de lângă noi vedem ceva ce nu ne convine, nu trebuie să uităm faptul că privim de fapt în oglindă, iar schimbarea pe care o dorim de la celalălalt, o dorim de fapt în noi înșine, fără a ne da seama, pentru că e adânc ascuns în subconștient. Făcând noi cele necesare, vom vedea rezultatele. Niciun om nu ne iese în cale fără un scop anume. Nu există coincidențe. Așa cum spunea nu știu cine, „Fii tu schimbarea” și toate celelalte vor urma de la sine. Având credință, schimbarea se va produce instant, cine știe, poate deja s-a și produs.

 Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am început cu jurnalul meu pe la 12 ani, unde îmi așterneam toate gândurile... despre cum îl urăsc pe tata că e beat și fugim mereu la mamaia, despre Nenei, despre școală și cum doar profesorii mei erau martori la capacitățile mele, despre certurile cu soră-mea, despre ura maică-mii și modul cum se comporta cu mine, despre frica că mă lasă în urmă, până la primele sentimente trezite când mi-a plăcut de vreun băiat și timiditatea mea de a spune ceva. Nu prea avem cu cine să vorbesc și așa am ales să scriu. A fost modalitatea mea de a vorbi, cu mine ... cu Dumnezeu. Apoi, după o experiență la franceză, când, sătulă ca toți să copieze tema de la mine, într-o zi, nu mi-am făcut-o. Oh, dar o făcusem... în cap. Și șocul tuturor că nu mi-am făcut tema... a fost ceva maxim. Cum nimeni nu avea tema făcută, bineînțeles că eu, „eleva de „10”, trebuia să o aibă. Și atunci am mărturisit că nu o am pe caiet, dar o am în cap. Am luat 10, evident. De atunci... am învățat să „scriu” în cap, să-mi umplu mintea cu zeci de pagini, în mii și milioane de volume... aranjate teoretic frumos pe rafturi, pe ani, zile, secțiuni clare și specifice. Realitatea însă, este că e fals. Practic, toate paginile sunt desprinse din cărți și fiecare zboară pe unde apucă. E haos, dar e haosul meu, pe care încă îl gestionez, în încercarea de a face curat, să fie totul perfect. Dar... nimic nu e perfect. Sau e, așa cum e... trebuie doar să ai ochi să vezi dincolo...  

Nu știu dacă mi s-a întâmplat ceva bun vreodată în viață, în termeni lumești. O copilărie pe care încerc să o șterg din memorie, încercând să șterg odată cu amintirile și tot ce m-a rănit sau a fost greșit înțeles de mintea mea, care a căutat mereu răspunsuri, simțindu-se diferită, nedreptățită, abuzată, umilită, batjocorită, dar niciodată fără speranță. Foarte târziu am realizat că speranța mea, greșit interpretată, mă făcea să trec peste fiecare situație în care eram în suferință cu viteza luminii, zicându-mi că trece, că o să fie bine, că mă așteaptă ceva bun. Dar, subconștientul nu funcționează așa. Creează tipare și programe, pe care și le înrădăcinează atât de adânc, încât nu ești conștient de ele, de aia e și subconștient. Și ajungi după ani de suferință pe fast forward, repetat și iar repetat, să aduni toate acele suferințe, care ies la suprafață la un moment dar, că nu mai au loc în miile de pagini. E „noaptea aia neagră a sufletului”, perioada aia în care treci sau nu testul.

Speranța mea, aia bună, m-a făcut să-mi doresc să aleg ca fiecare relație pe care am avut-o să fie una pentru totdeauna. Citisem că femeile își aleg inconștient bărbații bazat pe relația pe care au avut-o cu tatăl fiecăreia. Așa că, am evitat mereu bărbații cărora le plăcea băutura. Să pot să îmi întemeiez o familie, să am una frumoasă și nu proiectată pe tiparele din copilăria pe care încerc să o uit. A funcționat cumva și m-am îndrăgostit de persoane care nu erau ca tata. În schimb, nu m-am gândit niciodată că există și tiparele de la mamă. Oh, cu siguranță nu am prevăzut asta niciodată, încă reușesc să mă surprind.

Dacă fiecare relație pe care am început-o, a fost că „m-am îndrăgostit” și așa a început, cu tine a fost total diferit. Cu tine a fost totul diferit, încă din prima zi, respectiv noapte. Nu m-am îndrăgostit de tine deloc imediat și am spus că e momentul perfect să nu mă mai grăbesc, să iau lucrurile pe rând, să-mi dau timp, chiar dacă adevărul este că nu îmi doream o relație, ținând cont de faptul că aveam atâtea probleme, atâtea dureri, atâtea suferințe pe fast-forward. M-ai făcut să mă simt în siguranță, din prima clipă când te-am văzut și mi-a fost suficient. Pentru că nici în cea mai lungă relație pe care am avut-o, nu am avut acel sentiment, pe care l-am avut cu tine, unul prețios și neîntâlnit de mine cu cineva. De a mă simți protejată și ... în siguranță. Of... și nu am înțeles de ce s-a întâmplat așa, pentru că în următoarele zile după ce te-am cunoscut, am realizat. Era acel sentiment că nimic nu mă poate răni, sentiment pe care doar rugăciunea mea de plângere în discuțiile mele cu Dumnezeu mi-l aducea. Și ai venit tu... și l-am simțit cu tine. Știu că am mai discutat despre faptul că nu m-am îndrăgostit imediat de tine, dar nu cred că ți-am spus niciodată de ce am continuat, când puteam să nu o fac.

Cumva... am început să te iubesc. Am început să te iubesc pentru că totul părea atât de ușor cu tine, și, fără să știi, îmi dădeai energie, îmi dădeai speranță și putere că pot face orice și că pot să-mi rezolv toate problemele. Mi-ai dat curajul de a-mi da demisia, mi-ai dat ocazia să te aleg pe tine și să renunț la persoanele pe care le-am crezut mereu „familie”. Ai reînviat tacit în mine sentimentul că pot, că exist, că merit, că nu mai am de ce să mă simt nesigură pe mine, slabă, urâtă sau josnică sau demnă de judecată și batjocură pentru tot ce făcusem vreodată în viața mea. Și a fost bine. A fost bine când aveam 5 lei pe card să ne luăm 2 sucuri de la Lidl. A fost bine... s-a simțit bine, sufletul meu, deși copleșit, cu griji și stres pe care nu îl pot descrie... s-a simțit în siguranță, s-a simțit acasă... cu sufletul tău. E trist și dureros că s-a terminat. A fost un vis frumos... pentru care am plătit un „preț prea scump”, pe care nu mi l-am permis.

 Cu emoții mari, iată-mă ținând în propriile mâini, prima mea carte „oficială”. Nu am cum să uit gustul suferinței care m-a împins să scriu această carte, cum m-am simțit să retrăiesc fiecare amintire dureroasă, toate pornind de la un simplu gând, cel al aventurii în căutarea fericirii, ca cea dintr-un film pentru copii sau din basme. Abia la sfârșitul acesteia, am realizat că pot să descopăr liniștea în vremuri zgomotoase, că pot să iert, că am puterea de a ierta, că pot să învăț cum se simte să iubești necondiționat și să nu aștepți nimic în schimb, că pot să învăț cum se simte să te iubești pe tine însuți, că pot să vindec cele mai dureroase răni care mi-au provocat suferință și poate cel mai important, că pot să fiu fericită, orice aș avea sau nu aș avea, orice aș face sau nu aș face, știind că „acolo în Univers” nimeni nu își dorește să fim nefericiți, triști, supărați, dezamăgiți, rușinați sau vinovați, trădați, înșelați sau nevrednici... de orice este mai bun, mai pur și mai curat. 

Mai jos un extras mai „special” din - Scenariul 4. Cal invizibil – 5 Secunde

„Începuse „Ain't nobody” a lui Chaka Khan și trebuia să dansez în clipa aia. Nu mă mai interesa de nimic. M-au urmat și Mihaela, Ioana și Ana. Și nu mai gândeam. Nu mai ascultasem melodia de ani de zile și nu mai conta nimic. Dansam toate și s-a împărțit cumva gașca. În câteva secunde au venit la dans și Roxana și Lavinia, iar băieții stăteau la băut și povestit. Nici bine nu mă imaginasem cu o seară înainte în club, că soarta mă adusese în club. Dansam în jocul ăla de lumini fade, savurând fiecare notă și cântând fiecare cuvânt din cântec. Petru mă privea relaxat de pe canapea, în timp ce își savura whisky-ul. Și eu îl priveam înapoi. Era perfect. S-a terminat și a început „Men in black” a lui Will Smith, prietenul meu. Dă-i dans și pe asta. Nu mă pricep la dansat, dar nici că îmi pasă. Cred că aveam niște figuri drăguțe, că Petru zâmbea și se amuza. Au venit și băieții la dans, mai puțin Petru, care parcă avea o plăcere deosebită să mă privească. Dar pentru că sunt bătrână, n-am rezistat prea mult și m-am dus la Petru, care îmi adusese un Cosmopolitan.

- You’ve got some skills, Sherlock, nu glumă, mi-a zis zâmbind.

- Mai am, dar am obosit, iau o pauză. Mulțumesc pentru cocktail! E dulce, e perfect. 

Nu am savurat două guri, că a început „Purple rain” a lui Prince. Și Petru mi-a întins mâna, în timp ce s-a ridicat în fața mea.

- Dansează cu mine, a zis, privindu-mă în ochi.

Și i-am întins mana și l-am urmat către locul de dans, unde deja toți ceilalți dansau în pereche. M-a cuprins ușor și am început să dansăm încet, pe ritmul melodiei. Îmi bătea inima tare. Am închis ochii. Mirosea atât de bine. I-am simțit buzele pe gât, pe ureche, apoi pe buzele mele și ne-am sărutat lung. De fiecare dată când ne sărutam, parcă era prima oară. Îmi imaginam că dansam în ploaie și totul era mov. Nu știu cât a durat, că a început deodată „Pinguinul” și m-am schimbat la față instant, uitându-mă în direcția DJ-ului, doar ca să-l văd pe Bogdan mulțumit. M-am gândit instant la nunți și am văzut în cap invitați beți dansând aia, care făcând 3 pași la stânga, când trebuia dreapta și tot așa. Și mai durează și jumate oră. Nu mă duc la nunți. Nu că aș avea mulți prieteni la care să mă duc, dar tradițiile astea cu jucatul găinii, furatul miresei, plimbatul colacului secuiesc în pași de vals, mi se par o nebunie. Am încercat cândva să aflu ideea de după la fiecare în parte, dar nu mai țin minte, semn că nu era nimic important cred. Voiam să-mi imaginez nunta mea cu Petru, eu în rochie de mireasă și teniși, dar nu mă puteam concentra, uitându-mă la toți cum încercau să se alinieze buimaci în linie dreaptă.

- Hai să bem, i-am zis lui Petru uitându-mă nervos aproape la el.

Petru m-a luat de mână amuzat și ne-am îndreptat spre canapea, așezându-mă în brațele lui. Ne-am amuzat de cum dansau toți. După minute bune de pinguini, au început horele, puse de DJ de data asta, conștientizând românismul din club și că era 1 Decembrie.

- Dansezi? mă întreabă Petru deodată râzând.

- În niciun caz. Habar n-am, am răspuns amuzată. Mergi și fă-ți de cap, e rândul meu să te privesc.

- Privește și învață, a zis și mai amuzat.

Și Petru al meu s-a băgat între Lavinia și Mihaela și ca un flăcău îmbrăcat în haine populare și ciupici imaginari, a început să danseze, animat și mai tare de Lavinia, care conducea hora în pași din ce în ce mai rapizi. Mă uitam la el și nu-mi venea să cred cât de bine știe să danseze. Arată perfect, miroase a fericire, vorbește chineză la perfecție, știe populară și e îndrăgostit de mine. Ce pot să-mi mai doresc de la viață? Încă un cocktail. Nu mai aveam și m-am dus la bar, să îmi mai iau unul, când văd un domn liniștit, care își savura băutura, uitându-se la Lavinia, care conducea horele cu mândrie. Am zâmbit în sinea mea”

Cartea, al carei cost este de 55 lei, poate fi comandata de pe site-ul Librăriei Coresi sau direct de la autor, accesând butonul „Mesaj”, dacă cineva dorește să primească cartea cu un mesaj personalizat, special și dedicat de la mine sau pagina personala, Simona Vitizov. Mulțumesc!

Multumesc pentru cuvintele frumoase. Acestea sunt bucuriile mele, sa aud ca a mea cartea a impactat si a ajutat la gasirea iubirii de sine, la inceperea propriilor aventuri ale catorva persoane cu suflet minunat si nu ultimul rand, multumesc tututor celor care au incredere in mine!

Postare apartinand Editurii Epublishers Info si Librăriei Coresi - Gina Micloș 

„De curând apărut la editura ePublishers, romanul „Scenariu 4” de Simona Vitizov se bucură deja de aprecieri:

„O aventură minunată în care merită să pleci! O carte plină de umor, o poveste de dragoste frumoasă și nenumărate lecții despre cei din jur și despre noi inșine.

O experienta de-a dreptul minunată a celor ce vor deschide copertile cărții tale. Ne-ai plimbat printre zâmbete și lacrimi, îndoieli, durere și suferință. Sufletele ce si-au pierdut nădejdea își recapătă speranța, găsesc cheia spre vindecare, printre paginile acestei cărți. Ne-ai îndrăgostit și niciodata nu ne-ai lipsit de umor. O carte ce merita trăită; rânduri scrise cu sufletul și o călătorie neașteptat de intensă spre locul de unde izvorăște fericirea.”

Ana Florea”

Postare aparținând colegilor de la „Ce spun Astrele” - https://ce-spun-astrele.ro/ 

Colega noastră, Simona Vitizov, ne-a încântat cu lansarea romanului de debut Scenariul 4. Cal invizibil - 5 Secunde. 

Calea către fericire, prezentată prin prisma unui suflet sensibil și frumos ❤

Cartea, al carei cost este de 55 lei, poate fi comandata de pe site-ul Librăriei Coresi, https://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Simona+Vitizov sau direct Scenariul 4. Cal invizibil - 5 Secunde .

Scenariul 4. Cal invizibil- 5 Secunde

Mă simt datoare cu un mic „sinopsis” al cărții. Am început această carte cu scopul de a pune pe „hârtie” ce simt, să mă eliberez. Cumva mi-a dat puterea să mă revolt prin „Natalia” și de ce nu, să vindec, atât cât am putut. Cred că îmi doresc ca pentru oricine o va citi, să îndrăznească măcar să spere că viața e mai mult decât atât. Refuz cu vehemență să cred că venim pe pământ să fim nefericiți, să ne alimentăm cu suferință, să preluăm concepții greșite și eronate că viața e o luptă și trebuie să răzbim. Dacă nu e așa? Totodată, mi-aș dori ca la finalul cărții, oricine o va citi, să se vindece, să spere, să iubească, să ierte, conștientizând și altceva, prin experiențele descrise. De asemenea, îmi doresc să aduc bucurie, prin glumele, aluziile și joculețele presărate cu amuzament. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca fiecare să aibă curaj să își înceapă propria aventură. 

Primul capitol al cărții, intitulat „Depresia”, debutează cu gânduri, frământări și episoade marcante din copilăria și viața Nataliei, în vârstă de 30 ani, care realizează că a fost și este nefericită, însă simte că a ajuns la capătul puterilor, motiv pentru care decide să pornească într-o aventură, în căutarea fericirii, alături de un alt gând, acela de a se îndrăgosti. Este conștientă că trebuie să schimbe ceva, dar nu știe de unde să înceapă, ducând în paralel o luptă dură cu ea și mintea ei, care nu se oprește din gândit și creat scenarii. Prietena ei, Mara, observă zbuciumul ei, astfel că într-o zi o sună și îi oferă cadou participarea la un curs, care ar putea să o ajute în aventura ei. Ajunsă la curs, Natalia descrie într-o manieră analitică și compulsivă tot ce gândește, trăirile ei și reticența către deschiderea unei altfel de viziuni asupra spiritualității. Ajunsă acolo, începe să conștientizeze că viața ei poate fi schimbată și că trebuie să învețe doar cum să se iubească pe sine și să ierte, dintr-o perspectivă divină. Descoperă că oamenii pot fi capabili de lucruri pe care nu și le-a imaginat vreodată, cum ar fi să se vindece, să își recupereze fragmente de suflet sau să vorbească cu îngerii. Se apropie de Petru, despre care află în starea de meditație că tatăl lui s-a sinucis. Capitolul se încheie cu ea deschizându-și inima în fața lui. 

Al doilea capitol, denumit „Aventura”, prezintă apropierea Nataliei de Petru și povestea lor de dragoste, desprinsă din basme. Aceasta realizează că persoanele pe care le-a judecat la curs aveau să îi devină prieteni, alături de care și ea și Petru trăiesc momente unice, amuzante, de iubire. Petru se mulează perfect pe paranoia Nataliei, care se deschide în fața ei, povestindu-i despre viața și traumele lui. Acesta începe să o iubească cu adevărat, incitându-i în același timp și mintea, prin diferite jocuri psihice. După ce petrec câteva zile extraordinare împreună în Austria, în Natalia se naște o altă luptă interioară. Capitolul se încheie cu decizia acesteia de a se despărți de Petru, căruia nu are ce să îi reproșeze. Această decizie pornește dintr-o percepție greșită asupra viziunii acesteia despre credință și Dumnezeu.

Ultimul capitol, intitulat „Revolta” continuă cu biciuirea Nataliei și imposibilitatea de a înțelege scopuri și înțelesuri profunde ale vieții, ale fericirii adevărate și iubirii, motiv pentru care decide să meargă la partea a doua a cursului. Acolo, are parte de anumite revelații și realizează că îl iubește pe Petru și asta nu înseamnă că renunță la Dumnezeu. Petru în schimb dispare, întristat că nu are cum să o ajute pe Natalia. Tot în acest capitol, Mihai, cel mai bun prieten al acestuia, apelează la Natalia pentru a-l găsi. Amândoi pornesc în Austria, inclusiv cu gânduri că Petru ar putea face ceva necugetat. Deși se regăsesc, Natalia nu apucă să își verbalizeze iubirea, întrucât ceva tragic se întâmplă. Atunci, Natalia îndrăznește să se ridice împotriva lui Dumnezeu, să se revolte. Finalul este deschis, șocant aș spune, arătând de fapt ce este înăuntrul Nataliei ascuns și ce a fost întotdeauna, dar care nu a putut fi manifestat niciodată din cauza gândurilor și analizelor veșnice, care au îndepărtat-o de la adevăratul răspuns al aventurii ei. 

Cartea, al carei cost este de 55 lei, poate fi comandata de pe site-ul Librăriei Coresi sau direct de la autor, accesând butonul „Mesaj”, dacă cineva dorește să primească cartea cu un mesaj personalizat, special și dedicat de la mine, pe WhatsApp sau pagina personala, Simona Vitizov. Mulțumesc!