sâmbătă, 25 iunie 2022

 Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am început cu jurnalul meu pe la 12 ani, unde îmi așterneam toate gândurile... despre cum îl urăsc pe tata că e beat și fugim mereu la mamaia, despre Nenei, despre școală și cum doar profesorii mei erau martori la capacitățile mele, despre certurile cu soră-mea, despre ura maică-mii și modul cum se comporta cu mine, despre frica că mă lasă în urmă, până la primele sentimente trezite când mi-a plăcut de vreun băiat și timiditatea mea de a spune ceva. Nu prea avem cu cine să vorbesc și așa am ales să scriu. A fost modalitatea mea de a vorbi, cu mine ... cu Dumnezeu. Apoi, după o experiență la franceză, când, sătulă ca toți să copieze tema de la mine, într-o zi, nu mi-am făcut-o. Oh, dar o făcusem... în cap. Și șocul tuturor că nu mi-am făcut tema... a fost ceva maxim. Cum nimeni nu avea tema făcută, bineînțeles că eu, „eleva de „10”, trebuia să o aibă. Și atunci am mărturisit că nu o am pe caiet, dar o am în cap. Am luat 10, evident. De atunci... am învățat să „scriu” în cap, să-mi umplu mintea cu zeci de pagini, în mii și milioane de volume... aranjate teoretic frumos pe rafturi, pe ani, zile, secțiuni clare și specifice. Realitatea însă, este că e fals. Practic, toate paginile sunt desprinse din cărți și fiecare zboară pe unde apucă. E haos, dar e haosul meu, pe care încă îl gestionez, în încercarea de a face curat, să fie totul perfect. Dar... nimic nu e perfect. Sau e, așa cum e... trebuie doar să ai ochi să vezi dincolo...  

Nu știu dacă mi s-a întâmplat ceva bun vreodată în viață, în termeni lumești. O copilărie pe care încerc să o șterg din memorie, încercând să șterg odată cu amintirile și tot ce m-a rănit sau a fost greșit înțeles de mintea mea, care a căutat mereu răspunsuri, simțindu-se diferită, nedreptățită, abuzată, umilită, batjocorită, dar niciodată fără speranță. Foarte târziu am realizat că speranța mea, greșit interpretată, mă făcea să trec peste fiecare situație în care eram în suferință cu viteza luminii, zicându-mi că trece, că o să fie bine, că mă așteaptă ceva bun. Dar, subconștientul nu funcționează așa. Creează tipare și programe, pe care și le înrădăcinează atât de adânc, încât nu ești conștient de ele, de aia e și subconștient. Și ajungi după ani de suferință pe fast forward, repetat și iar repetat, să aduni toate acele suferințe, care ies la suprafață la un moment dar, că nu mai au loc în miile de pagini. E „noaptea aia neagră a sufletului”, perioada aia în care treci sau nu testul.

Speranța mea, aia bună, m-a făcut să-mi doresc să aleg ca fiecare relație pe care am avut-o să fie una pentru totdeauna. Citisem că femeile își aleg inconștient bărbații bazat pe relația pe care au avut-o cu tatăl fiecăreia. Așa că, am evitat mereu bărbații cărora le plăcea băutura. Să pot să îmi întemeiez o familie, să am una frumoasă și nu proiectată pe tiparele din copilăria pe care încerc să o uit. A funcționat cumva și m-am îndrăgostit de persoane care nu erau ca tata. În schimb, nu m-am gândit niciodată că există și tiparele de la mamă. Oh, cu siguranță nu am prevăzut asta niciodată, încă reușesc să mă surprind.

Dacă fiecare relație pe care am început-o, a fost că „m-am îndrăgostit” și așa a început, cu tine a fost total diferit. Cu tine a fost totul diferit, încă din prima zi, respectiv noapte. Nu m-am îndrăgostit de tine deloc imediat și am spus că e momentul perfect să nu mă mai grăbesc, să iau lucrurile pe rând, să-mi dau timp, chiar dacă adevărul este că nu îmi doream o relație, ținând cont de faptul că aveam atâtea probleme, atâtea dureri, atâtea suferințe pe fast-forward. M-ai făcut să mă simt în siguranță, din prima clipă când te-am văzut și mi-a fost suficient. Pentru că nici în cea mai lungă relație pe care am avut-o, nu am avut acel sentiment, pe care l-am avut cu tine, unul prețios și neîntâlnit de mine cu cineva. De a mă simți protejată și ... în siguranță. Of... și nu am înțeles de ce s-a întâmplat așa, pentru că în următoarele zile după ce te-am cunoscut, am realizat. Era acel sentiment că nimic nu mă poate răni, sentiment pe care doar rugăciunea mea de plângere în discuțiile mele cu Dumnezeu mi-l aducea. Și ai venit tu... și l-am simțit cu tine. Știu că am mai discutat despre faptul că nu m-am îndrăgostit imediat de tine, dar nu cred că ți-am spus niciodată de ce am continuat, când puteam să nu o fac.

Cumva... am început să te iubesc. Am început să te iubesc pentru că totul părea atât de ușor cu tine, și, fără să știi, îmi dădeai energie, îmi dădeai speranță și putere că pot face orice și că pot să-mi rezolv toate problemele. Mi-ai dat curajul de a-mi da demisia, mi-ai dat ocazia să te aleg pe tine și să renunț la persoanele pe care le-am crezut mereu „familie”. Ai reînviat tacit în mine sentimentul că pot, că exist, că merit, că nu mai am de ce să mă simt nesigură pe mine, slabă, urâtă sau josnică sau demnă de judecată și batjocură pentru tot ce făcusem vreodată în viața mea. Și a fost bine. A fost bine când aveam 5 lei pe card să ne luăm 2 sucuri de la Lidl. A fost bine... s-a simțit bine, sufletul meu, deși copleșit, cu griji și stres pe care nu îl pot descrie... s-a simțit în siguranță, s-a simțit acasă... cu sufletul tău. E trist și dureros că s-a terminat. A fost un vis frumos... pentru care am plătit un „preț prea scump”, pe care nu mi l-am permis.


 Cu emoții mari, iată-mă ținând în propriile mâini, prima mea carte „oficială”. Nu am cum să uit gustul suferinței care m-a împins să scriu această carte, cum m-am simțit să retrăiesc fiecare amintire dureroasă, toate pornind de la un simplu gând, cel al aventurii în căutarea fericirii, ca cea dintr-un film pentru copii sau din basme. Abia la sfârșitul acesteia, am realizat că pot să descopăr liniștea în vremuri zgomotoase, că pot să iert, că am puterea de a ierta, că pot să învăț cum se simte să iubești necondiționat și să nu aștepți nimic în schimb, că pot să învăț cum se simte să te iubești pe tine însuți, că pot să vindec cele mai dureroase răni care mi-au provocat suferință și poate cel mai important, că pot să fiu fericită, orice aș avea sau nu aș avea, orice aș face sau nu aș face, știind că „acolo în Univers” nimeni nu își dorește să fim nefericiți, triști, supărați, dezamăgiți, rușinați sau vinovați, trădați, înșelați sau nevrednici... de orice este mai bun, mai pur și mai curat. 




Mai jos un extras mai „special” din - Scenariul 4. Cal invizibil – 5 Secunde

„Începuse „Ain't nobody” a lui Chaka Khan și trebuia să dansez în clipa aia. Nu mă mai interesa de nimic. M-au urmat și Mihaela, Ioana și Ana. Și nu mai gândeam. Nu mai ascultasem melodia de ani de zile și nu mai conta nimic. Dansam toate și s-a împărțit cumva gașca. În câteva secunde au venit la dans și Roxana și Lavinia, iar băieții stăteau la băut și povestit. Nici bine nu mă imaginasem cu o seară înainte în club, că soarta mă adusese în club. Dansam în jocul ăla de lumini fade, savurând fiecare notă și cântând fiecare cuvânt din cântec. Petru mă privea relaxat de pe canapea, în timp ce își savura whisky-ul. Și eu îl priveam înapoi. Era perfect. S-a terminat și a început „Men in black” a lui Will Smith, prietenul meu. Dă-i dans și pe asta. Nu mă pricep la dansat, dar nici că îmi pasă. Cred că aveam niște figuri drăguțe, că Petru zâmbea și se amuza. Au venit și băieții la dans, mai puțin Petru, care parcă avea o plăcere deosebită să mă privească. Dar pentru că sunt bătrână, n-am rezistat prea mult și m-am dus la Petru, care îmi adusese un Cosmopolitan.

- You’ve got some skills, Sherlock, nu glumă, mi-a zis zâmbind.

- Mai am, dar am obosit, iau o pauză. Mulțumesc pentru cocktail! E dulce, e perfect. 

Nu am savurat două guri, că a început „Purple rain” a lui Prince. Și Petru mi-a întins mâna, în timp ce s-a ridicat în fața mea.

- Dansează cu mine, a zis, privindu-mă în ochi.

Și i-am întins mana și l-am urmat către locul de dans, unde deja toți ceilalți dansau în pereche. M-a cuprins ușor și am început să dansăm încet, pe ritmul melodiei. Îmi bătea inima tare. Am închis ochii. Mirosea atât de bine. I-am simțit buzele pe gât, pe ureche, apoi pe buzele mele și ne-am sărutat lung. De fiecare dată când ne sărutam, parcă era prima oară. Îmi imaginam că dansam în ploaie și totul era mov. Nu știu cât a durat, că a început deodată „Pinguinul” și m-am schimbat la față instant, uitându-mă în direcția DJ-ului, doar ca să-l văd pe Bogdan mulțumit. M-am gândit instant la nunți și am văzut în cap invitați beți dansând aia, care făcând 3 pași la stânga, când trebuia dreapta și tot așa. Și mai durează și jumate oră. Nu mă duc la nunți. Nu că aș avea mulți prieteni la care să mă duc, dar tradițiile astea cu jucatul găinii, furatul miresei, plimbatul colacului secuiesc în pași de vals, mi se par o nebunie. Am încercat cândva să aflu ideea de după la fiecare în parte, dar nu mai țin minte, semn că nu era nimic important cred. Voiam să-mi imaginez nunta mea cu Petru, eu în rochie de mireasă și teniși, dar nu mă puteam concentra, uitându-mă la toți cum încercau să se alinieze buimaci în linie dreaptă.

- Hai să bem, i-am zis lui Petru uitându-mă nervos aproape la el.

Petru m-a luat de mână amuzat și ne-am îndreptat spre canapea, așezându-mă în brațele lui. Ne-am amuzat de cum dansau toți. După minute bune de pinguini, au început horele, puse de DJ de data asta, conștientizând românismul din club și că era 1 Decembrie.

- Dansezi? mă întreabă Petru deodată râzând.

- În niciun caz. Habar n-am, am răspuns amuzată. Mergi și fă-ți de cap, e rândul meu să te privesc.

- Privește și învață, a zis și mai amuzat.

Și Petru al meu s-a băgat între Lavinia și Mihaela și ca un flăcău îmbrăcat în haine populare și ciupici imaginari, a început să danseze, animat și mai tare de Lavinia, care conducea hora în pași din ce în ce mai rapizi. Mă uitam la el și nu-mi venea să cred cât de bine știe să danseze. Arată perfect, miroase a fericire, vorbește chineză la perfecție, știe populară și e îndrăgostit de mine. Ce pot să-mi mai doresc de la viață? Încă un cocktail. Nu mai aveam și m-am dus la bar, să îmi mai iau unul, când văd un domn liniștit, care își savura băutura, uitându-se la Lavinia, care conducea horele cu mândrie. Am zâmbit în sinea mea”



Cartea, al carei cost este de 55 lei, poate fi comandata de pe site-ul Librăriei Coresi sau direct de la autor, accesând butonul „Mesaj”, dacă cineva dorește să primească cartea cu un mesaj personalizat, special și dedicat de la mine sau pagina personala, Simona Vitizov. Mulțumesc!

Multumesc pentru cuvintele frumoase. Acestea sunt bucuriile mele, sa aud ca a mea cartea a impactat si a ajutat la gasirea iubirii de sine, la inceperea propriilor aventuri ale catorva persoane cu suflet minunat si nu ultimul rand, multumesc tututor celor care au incredere in mine!


Postare apartinand Editurii Epublishers Info si Librăriei Coresi - Gina Micloș 

„De curând apărut la editura ePublishers, romanul „Scenariu 4” de Simona Vitizov se bucură deja de aprecieri:

„O aventură minunată în care merită să pleci! O carte plină de umor, o poveste de dragoste frumoasă și nenumărate lecții despre cei din jur și despre noi inșine.

O experienta de-a dreptul minunată a celor ce vor deschide copertile cărții tale. Ne-ai plimbat printre zâmbete și lacrimi, îndoieli, durere și suferință. Sufletele ce si-au pierdut nădejdea își recapătă speranța, găsesc cheia spre vindecare, printre paginile acestei cărți. Ne-ai îndrăgostit și niciodata nu ne-ai lipsit de umor. O carte ce merita trăită; rânduri scrise cu sufletul și o călătorie neașteptat de intensă spre locul de unde izvorăște fericirea.”

Ana Florea”


Postare aparținând colegilor de la „Ce spun Astrele” - https://ce-spun-astrele.ro/ 

Colega noastră, Simona Vitizov, ne-a încântat cu lansarea romanului de debut Scenariul 4. Cal invizibil - 5 Secunde. 

Calea către fericire, prezentată prin prisma unui suflet sensibil și frumos ❤

Cartea, al carei cost este de 55 lei, poate fi comandata de pe site-ul Librăriei Coresi, https://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Simona+Vitizov sau direct Scenariul 4. Cal invizibil - 5 Secunde .



duminică, 19 iunie 2022

Scenariul 4. Cal invizibil- 5 Secunde

Mă simt datoare cu un mic „sinopsis” al cărții. Am început această carte cu scopul de a pune pe „hârtie” ce simt, să mă eliberez. Cumva mi-a dat puterea să mă revolt prin „Natalia” și de ce nu, să vindec, atât cât am putut. Cred că îmi doresc ca pentru oricine o va citi, să îndrăznească măcar să spere că viața e mai mult decât atât. Refuz cu vehemență să cred că venim pe pământ să fim nefericiți, să ne alimentăm cu suferință, să preluăm concepții greșite și eronate că viața e o luptă și trebuie să răzbim. Dacă nu e așa? Totodată, mi-aș dori ca la finalul cărții, oricine o va citi, să se vindece, să spere, să iubească, să ierte, conștientizând și altceva, prin experiențele descrise. De asemenea, îmi doresc să aduc bucurie, prin glumele, aluziile și joculețele presărate cu amuzament. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca fiecare să aibă curaj să își înceapă propria aventură. 

Primul capitol al cărții, intitulat „Depresia”, debutează cu gânduri, frământări și episoade marcante din copilăria și viața Nataliei, în vârstă de 30 ani, care realizează că a fost și este nefericită, însă simte că a ajuns la capătul puterilor, motiv pentru care decide să pornească într-o aventură, în căutarea fericirii, alături de un alt gând, acela de a se îndrăgosti. Este conștientă că trebuie să schimbe ceva, dar nu știe de unde să înceapă, ducând în paralel o luptă dură cu ea și mintea ei, care nu se oprește din gândit și creat scenarii. Prietena ei, Mara, observă zbuciumul ei, astfel că într-o zi o sună și îi oferă cadou participarea la un curs, care ar putea să o ajute în aventura ei. Ajunsă la curs, Natalia descrie într-o manieră analitică și compulsivă tot ce gândește, trăirile ei și reticența către deschiderea unei altfel de viziuni asupra spiritualității. Ajunsă acolo, începe să conștientizeze că viața ei poate fi schimbată și că trebuie să învețe doar cum să se iubească pe sine și să ierte, dintr-o perspectivă divină. Descoperă că oamenii pot fi capabili de lucruri pe care nu și le-a imaginat vreodată, cum ar fi să se vindece, să își recupereze fragmente de suflet sau să vorbească cu îngerii. Se apropie de Petru, despre care află în starea de meditație că tatăl lui s-a sinucis. Capitolul se încheie cu ea deschizându-și inima în fața lui. 

Al doilea capitol, denumit „Aventura”, prezintă apropierea Nataliei de Petru și povestea lor de dragoste, desprinsă din basme. Aceasta realizează că persoanele pe care le-a judecat la curs aveau să îi devină prieteni, alături de care și ea și Petru trăiesc momente unice, amuzante, de iubire. Petru se mulează perfect pe paranoia Nataliei, care se deschide în fața ei, povestindu-i despre viața și traumele lui. Acesta începe să o iubească cu adevărat, incitându-i în același timp și mintea, prin diferite jocuri psihice. După ce petrec câteva zile extraordinare împreună în Austria, în Natalia se naște o altă luptă interioară. Capitolul se încheie cu decizia acesteia de a se despărți de Petru, căruia nu are ce să îi reproșeze. Această decizie pornește dintr-o percepție greșită asupra viziunii acesteia despre credință și Dumnezeu.

Ultimul capitol, intitulat „Revolta” continuă cu biciuirea Nataliei și imposibilitatea de a înțelege scopuri și înțelesuri profunde ale vieții, ale fericirii adevărate și iubirii, motiv pentru care decide să meargă la partea a doua a cursului. Acolo, are parte de anumite revelații și realizează că îl iubește pe Petru și asta nu înseamnă că renunță la Dumnezeu. Petru în schimb dispare, întristat că nu are cum să o ajute pe Natalia. Tot în acest capitol, Mihai, cel mai bun prieten al acestuia, apelează la Natalia pentru a-l găsi. Amândoi pornesc în Austria, inclusiv cu gânduri că Petru ar putea face ceva necugetat. Deși se regăsesc, Natalia nu apucă să își verbalizeze iubirea, întrucât ceva tragic se întâmplă. Atunci, Natalia îndrăznește să se ridice împotriva lui Dumnezeu, să se revolte. Finalul este deschis, șocant aș spune, arătând de fapt ce este înăuntrul Nataliei ascuns și ce a fost întotdeauna, dar care nu a putut fi manifestat niciodată din cauza gândurilor și analizelor veșnice, care au îndepărtat-o de la adevăratul răspuns al aventurii ei. 

Cartea, al carei cost este de 55 lei, poate fi comandata de pe site-ul Librăriei Coresi sau direct de la autor, accesând butonul „Mesaj”, dacă cineva dorește să primească cartea cu un mesaj personalizat, special și dedicat de la mine, pe WhatsApp sau pagina personala, Simona Vitizov. Mulțumesc!



marți, 14 iunie 2022

 


Interviu cu Simona Vitizov, autoarea cărții ”Scenariul 4. Cal invizibil – 5 secunde”


B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Mă numesc Simona Vitizov și în curând voi împlini 32 de ani (wow, nu stiu cand trece timpul). Am crescut fără părinții mei și am rămas singură cu sora mea după divorțul părinților mei Am fost eleva de 10 pe linie, am terminat prima liceul, am primit „Cheia liceului”, mi-am luat Licența în Drept și am terminat și un Master în Științe Penale. Am lucrat mai bine de 6 ani în domeniul juridic pentru diferite companii iar în ultimii ani m-am ocupat cu scrierea de conținut, atât în limba română, cât și în engleză.

Dar, am intrat intr-o depresie foarte mare când am pierdut contactul cu mama și cu sora mea, depresie cauzată și de faptul că am lucrat pentru fostul meu angajator timp de un an și, fără să fiu plătită la timp sau deloc și, de asemenea, pentru că am descoperit că sănătatea mea nu era una buna, fiind diagnosticată printre altele cu multe probleme la coloana vertebrală, am început să scriu și asta m-a ajutat foarte mult, să pun pe „hârtie” ce simt.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Într-o notă mai puțin formală, cred că paginile scrise reprezintă gânduri și dureri ale fiecărei persoane, a cărei trăire sau traumă e în final aceeași. Toți gândim, toți căutăm sau am căutat răspunsuri, pentru ca în final să ne dorim același lucru, să fim fericiți.
Am început această carte cu scopul de a mă elibera, fiind cumva o carte complexă de credință, dragoste, frici, paranoia și aventură în căutarea fericirii. Cumva mi-a dat puterea să mă revolt prin „Natalia” și de ce nu, să vindec, atât cât am putut. Pentru unii probabil rândurile mele vor fi un science fiction, pentru alții o poveste de dragoste, iar pentru restul o dramă absolută neînțeleasă. Cred că îmi doresc pentru oricine o va citi, să îndrăznească măcar să spere că viața e mai mult decât atât.

Refuz cu vehemență să cred că venim pe pământ să fim nefericiți, să ne alimentăm cu suferință, să preluăm concepții greșite și eronate că viața e o luptă și trebuie să răzbim. Dacă nu e așa? Totodată, mi-aș dori ca la finalul cărții, oricine o va citi, să se vindece, să spere, să iubească, să ierte, conștientizând și altceva, prin experiențele descrise. De asemenea, îmi doresc să aduc bucurie, prin glumele, aluziile și joculețele presărate cu amuzament. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca fiecare să aibă curaj să își înceapă propria aventură.

B.N.: Cum arată spațiul în care lucrezi la cărțile tale?
Nu pot să zic ca am un spațiu concret unde scriu. Să spunem că… biroul meu este… peste tot. Dar, de obicei scriu pe masa din bucătărie, care este plină de pixuri, hârtie, cafeaua, apă, alte băuturi carbogazoase cu aromă de cola și cu Fanomiță din când în când, când îi este foame și sare pe masă, „spunându-mi” să-i dau de mâncare.

B.N.: Când ai avut acel declic care te-a făcut să realizezi pasiunea ta pentru cărți?
După divorțul părinților mei, la vârsta de 12 ani, m-am închis foarte mult în mine. Mintea mea a perceput ca este singură pe lume și că, cumva, are o misiune specială de îndeplinit. Dar această misiune trebuia să înceapă prin „hrănirea” minții mele, facând acest lucru cu ajutorul cărților, care mi-au devenit cele mai bune prietene.

B.N.: Dacă nu ai scrie, ce altă pasiune sau carieră ai urma?
De mică mi-am dorit să devin judecător. Dar, prinsă în diverse gânduri, nu mai știu ce vreau în prezent. De moment, profesia mea este de jurist și mai am câteva colaborări pe partea de content writing.

B.N.: Ce autori români contemporani admiri?
Cu siguranță, Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu și Părintele Constantin Necula.

B.N.: Ai anumite etape din publicarea unei cărți care nu îți plac?
Daaaaa. Timpul necesar așteptării fiecărei etape, până la publicarea finală. Așa cum spun și în carte, eu nu am lecția răbdării învățată, pff.

B.N.: Care este visul tău suprem în materie de colaborări?
Cred că este ca cel asemănător al tuturor scriitorilor. Să aibă cât mai multe colaborări, astfel încât cartea să ajungă în mâinile a cât mai multor cititori.

B.N.: Consideri că audiobook câștigă din ce în ce mai mult teren pe piața de carte?
Am auzit persoane care preferă varianta de audiobook a cărții. Spre exemplu, eu încă mă lupt cu insomniile. Deseori redau video-uri cu sunete de ploaie și tunete pe fundal, să pot să-mi liniștesc gândurile, alteori îmi pun povești românești sau recitări, cum ar fi „Mistrețul cu colții de argint” și da, mă liniștesc. Cred totuși că această variantă câștigă mai mult teren pe piața internațională și nu în Romania.

B.N.: Ne poți spune o întâmplare haioasă sau interesantă din perioada în care ai scris cartea?
Deși cartea mea este reală și toate trăirile și experiențele descrise acolo au fost adevărate, personajul „Petru”… avea să apară cu adevărat în viața mea, la nici o săptămână după ce am terminat de scris cartea, iar numele tatălui lui a fost Petru, care nu mai este printre noi în prezent.

B.N.: Numește cartea care te-a introdus în universul lecturii.
Uff, grea întrebare. Aș spune că Biblia, apoi cărțile lui Jack London, apoi cărțile thriller ale lui James Patterson, apoi toate seriile din „Diagnosticarea Karmei” ale lui Serghei Lazarev, cărțile lui Eliade și multe altele.

B.N.: Care este eroul tău de carte preferat?
Frodo, din capodopera lui Talkien, „Stăpânul inelelor”.

B.N.: Ai apela vreodată la un pseudonim?
Nu știu. Nu cred. Sau poate în anumite circumstanțe, depinde de situația concretă.

B.N.: Te implici în procesul de design al coperții cărții tale?
Da, m-am implicat. Am ținut legătura constant cu persoana care a realizat coperta cărții și am transmis ideea mea de copertă. Pentru varianta cărții în limba engleză, mă mândresc cu acțiunea mea, de a învăța „tehnologie” și de a-mi realiza cu mari eforturi coperta.

B.N.: Care este topul internațional de carte în care ai vrea să ocupi prima poziție?
Aceasta întrebare îmi amintește de un citat și regret că nu îmi amintesc acum cui îi aparține, dar spune așa: „Nu am avea vise, dacă nu ne-ar fi fost date de Univers, cu scopul de a le îndeplini”. Nu știu să cum să răspund, probabil în topul cărților de aventură în căutarea fericirii și a vindecării.

B.N.: Cum ți-a schimbat perioada de pandemie stilul de viață și tabieturile de scris?
„Scenariul” l-am început în pandemie. Cred că pandemia, din păcate, alături de depresia mea, m-au ajutat să am curajul să scriu tot ce am scris.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Cred ca statisticile potrivit cărora românii citesc puțin sunt bazate pe citirea concretă a cărților fizice. Dar romanii citesc tot timpul. Există TV, mass-media, social media. Prin urmare, sunt informați și citesc tot timpul, dar nu cărți probabil. Cine și cum ar putea schimba asta? Bună întrebare! Prin propria conștientizare și dorința de creștere și informare.Deși Albert Einstein spunea că „Information is not knowledge. The only source of knowledge is experience.“ (Informația nu este cunoaștere. Singura sursă a cunoașterii este experiența), consider că trebuie să ai acces la informație pentru a experimenta, adică să citești, să înveți lucruri noi, despre Univers, oameni, despre tine însuți, pentru a putea experimenta. Singura cheie care deschide acest „lacăt” este propria voință a fiecăruia, de a iesi din anumite stări, de a-și dori să se vindece, să reajungă la contactul cu propriul sine, pentru a fi fericit, aspecte pe care eu le-am tratat de altfel în carte.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Toți cei care sunt sau vor fi interesați de activitatea mea, mă pot gasi prin intermediul paginii mele personale de FB, Simona Vitizov, paginii cărții, intitulată „Scenariul 4. Cal invizibil – 5 secunde”, sau pe blogul meu personal.

Pentru cei care vor să achizitioneze cartea în limba romană, o pot face fie contactându-mă personal, prin orice mijloc de contact, dacă își doresc să primească cartea cu un mesaj special și dedicat din partea mea, sau de pe site-ul Librăriei Coresi.

Pentru cei care vor să achiziționeze cartea în format e-book sau tiparită, în limba engleză, o pot face pe Amazon  sau Smash Words.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Mulțumesc tuturor care au avut răbdarea să citească acest interviu și multumesc tuturor celor care decid că își doresc propria aventură, care poate începe cu achiziționarea cărții mele. Sunt recunoscătoare și îmi doresc ca oricine o va citi să își găsească curajul, ambiția, puterea, forța interioară, să aibă curajul să ierte și să ceară iertare, să se vindece de trecut și să meargă cu încredere, cu noua lor versiune, spre un viitor mai bun și mai strălucitor.

duminică, 12 iunie 2022

 Tocmai am publicat prima mea carte...


    Cred că paginile scrise reprezintă gândurile și durerile fiecărei persoane, a cărei experiență sau traumă este în cele din urmă aceeași. Cu toții gândim, cu toții căutăm sau am căutat răspunsuri, astfel încât, până la urmă, să ne dorim același lucru, și anume să fim fericiți. Am început această carte pentru a mă elibera. Cumva mi-a dat putere să mă revolt prin "Natalia" și să vindec cât de mult am putut. Pentru unii, cartea mea va fi probabil un science fiction, pentru alții o poveste de dragoste, iar pentru restul o dramă absolută. Îmi doresc ca oricine o citește, să îndrăznească să spere că viața este mai mult decât atât. Refuz vehement să cred că suntem aici pentru a fi nefericiți, pentru a ne hrăni cu suferință, pentru a prelua concepții greșite că viața este o luptă și trebuie să supraviețuim. Ce se întâmplă dacă nu? Mi-aș dori ca toți să fie vindecați, să aibă din nou speranță, să iubească, să ierte, să fie conștienți de altceva, prin experiențele descrise. De asemenea, vreau să aduc bucurie, prin glume, aluzii și jocuri presărate cu distracție. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca fiecare să aibă curajul să înceapă propria aventură.


Cartea poate fi comandata de pe site-ul Librariei Coresi https://www.librariacoresi.ro/shop/product/978-606-049-482-9-scenariul-4-cal-invizibil-5-secunde-roman-1955?search=vitizov&fbclid=IwAR3-mhC2TNp4aU_CQFsMK-1yViOfbi-3vsA36EeT3d2RB0iqUsGcWeuO-x0  sau poate fi comandata direct de pe pagina FB a cartii, intitulata „ Scenariul 4. Cal invizibil - 5 Secunde”, situatie in care cartea va fi trimisa de catre mine personal, cu un mesaj special si aparte dedicat persoanelor care doresc sa o achizitioneze direct. 









 Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am început cu jurnalul meu pe la 12 ani, unde îmi așterneam toate gândurile... despre cum îl urăsc pe tat...